Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, la începutul ședinței de Guvern, că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi desființat, considerând că a fost o șmecherie electoralistă.
Încă din urmă cu 3 ani, Guvernul de atunci lua în calcul să preia, integral sau parțial, deținerea Fondului Proprietatea de 49% din capitalul Salrom, în contextul în care FP vroia listarea la Bursă a companiei, operațiune la care Ministerul Economiei se opunea.
Guvernul a abrogat, miercuri, prin ordonanță de urgență, prevederea legală care interzice privatizarea Companiei Naționale Loteria Română. Măsura a fost luată pentru a putea transfera compania Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
Este vorba de un "ping-pong" juridic cu acțiunile companiilor de stat din portofoliul FSDI care ar ajunge să fie reclasificate ca aparținând sectorului administrației publice, atrăgând astfel acest risc și asupra Fondului ca atare.
Guvernul vrea să abroge preverea legală care interzice practic privatizarea Companiei Naționale Loteria Română, pentru a putea să o transfere Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
Ministerul Justiției blochează proiectul de modificare a legislației insolvenței, prezentat de Profit.ro aici, și proiectele de legislație pentru Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare, a acuzat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, adăugând, că, în opinia sa, comportamentul oficialilor de la Ministerul Justiției reprezintă „o încercare de fugă de asumare a unor decizii”. Dacă în cazul proiectului de modificare a legislației insolvenței, Ministerul Justiției evită să acorde un aviz, în ce privește Fondul Suveran a blocat proiectul transmițând un volum foarte mare de informații.
Legea de înființarea a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, anunțat în premieră de Profit.ro, care va avea companii de 10 miliarde de euro în componență, nu are șanse să fie aprobată în acest an, în condițiile în care Finanțele așteaptă decizia Eurostat privind încadrarea Fondului în afara bugetului public, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. Proiectul Ministerului de Finanțe va mai suferi unele modificări înainte de a fi trimis în Parlament, după ce Ministerul Justiției și Consiliul Concurenței au formulat observații.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi administrat independent în vederea obținerii de profit, în condiții de piață, astfel că va avea libertatea de a lua pe criterii economice deciziile vizând companiile de stat pe care le va avea în portofoliu, printre care Hidroelectrica și Loteria. Statul este nevoit să lase conducerii Fondului o autonomie maximă, astfel încât cheltuielile efectuate de Fond să nu fie incluse de Comisia Europeană în calculul deficitului bugetar. Astfel, cel puțin la nivel teoretic, conducerea Fondului ar putea lua și decizii mai radicale, cum ar fi restructurări masive de personal la companiile de stat pe care le va controla.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va primi din partea statului participații, minoritare sau majoritare, la 27 de companii, dar și aport în numerar la capitalul social de 1,85 miliarde de lei, care ar urma să fie vărsat treptat, pe parcursul a trei ani. Ministerul Finanțelor a publicat lista celor 27 de companii care vor trece la Fond, confirmând informațiile anunțate în exclusivitate de Profit.ro din luna iunie. Printre cele 27 de companii se numără, cum a anunțat Profit.ro, Romgaz, Hidroelectrica. Loteria, OMV Petrom, Electrica, Imprimeria Națională și Societatea Națională a Sării.
Guvernul nu avansează o dată de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, promis în campania electorală și anunțat oficial la începutul lunii februarie, explicând, într-un răspuns trimis unui deputat PSD, că el va urmări "orientările programului de guvernare 2017-2020". Ministrul Economiei, Mihai Tudose, afirma că proiectul va fi pus în dezbatere pe 15 mai, scrie News.ro.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi pus în dezbatere publică până pe 15 mai și va avea și o capitalizare inițială în jur de 1,8-1,9 miliarde lei, a declarat ministrul Economiei, Mihai Tudose, într-un interviu acordat News.ro. Fondul va cuprinde 25-30 de companii de stat aflate pe profit, aflate în subordinea ministerelor Energiei, Transporturilor, Economie și Sănătății, listate sau nelistate, însă în final toate firmele din portofoliul fondului vor fi scoase pe bursă.